Vezi oferte din stațiunea Buziaș

■ ISTORIC
Apele minerale au fost valorificate pentru tratament încă din anul 1811. Buziașul este declarat oficial stațiune balneară în anul 1819, când erau exploatate 5 izvoare. În 1840 începe îmbutelierea apei, în anul 1874 are loc primul foraj tubat, se creează primul ștrand cu apă termală, numit „Notatoriul”, iar cantitatea de apă îmbuteliată ajunge la 15.000 de sticle pe an, comercializate la Budapesta, Timișoara, Lugoj, Sibiu, Caransebeș. Fabrica de îmbuteliere a apei minerale este inaugurată în 1907. La expoziția de la Bratislava (1908), apele minerale Buziaș – Muschong primesc medalia de aur a expoziției.
■ AȘEZARE
Stațiunea se află în Câmpia Banatului, la poalele nord-vestice ale Dealului Silagiu, pe cursul inferior al pârâului Valea Salciei, în Depresiunea Buziașului, la o distanță de 25 km (pe DJ 592) și 28 km (pe cale ferată) de Lugoj și de 34 km (pe DJ 592) și 37 km (pe cale ferată) de Timișoara.
■ CLIMA
Buziașul are un climat de câmpie, cu un caracter continental moderat, influențat de masele de aer de origine submediteraneană. Temperatura medie anuală este de cca. 11°C (media lunii iulie este de 20,8°C, iar a lunii ianuarie de 0,1°C). Precipitațiile, în general moderate, înregistrează o medie anuală de 650 mm. Umiditatea relativă a aerului atinge o medie anuală de 75%. Nebulozitatea medie anuală se situează la 5,6 zecimi. Media presiunii atmosferice anuale este cuprinsă între 750 – 755 mm. Vânturile predominante bat din direcția sudică. Primăvara bate slab foen-ul, care aduce aer uscat din sud-est.
■ FACTORI NATURALI TERAPEUTICI
Ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice, magneziene hipotone, cu o mineralizare totală de 2,0 – 6,6 g/l. Majoritatea acestora este folosită cu deosebire în cura externă. Apa minerală extrasă prin forajul Apemin se îmbuteliază; mofeta de la sonda nr.4. Bioclimat sedativ de cruțare, cu slabe influențe excitante.
■ INDICAȚII TERAPEUTICE
Afecțiuni cardiovasculare (stări după infarct, în stadiul de post- convalescență, cardiopatie ischemică, insuficiență mitrală și aortică compensată, hipertensiunea arterială, arteriopatii periferice prin arteroscleroza, varice); afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloze cervicale, dorsale și lombare, artroze, poliartroze); afecțiuni reumatis¬male abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrita scapulohumerală); afecțiuni posttraumatice (redori articulare post- traumatice, stări după entorse, luxații și fracturi); afecțiuni neurologice periferice și centrale (pareze ușoare și sechele tardive după hemipareze și după pareze); afecțiuni asociate (afecțiuni respiratorii, afecțiuni ginecologice, afecțiuni metabolice și de nutriție, nevroză astenică, boli profesionale).
■ INSTALAȚII DE TRATAMENT
Instalații pentru băi calde la căzi cu apă minerală carbogazoasă; instalații pentru mofete; instalații pentru aerosoli și inhalații; instalații complexe pentru electro și hidroterapie; sală de gimnastică medicală, masaj medical.
■ STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICĂ
Hoteluri de 3 și 2 stele, pensiuni de 4 și 2 stele, vile de 1 stea.
■ ATRACȚII TURISTICE
Colonada din parcul orașului, cu arbori seculari, unică în Europa prin lungimea ei de 500 de metri, expoziția de Artă Populară Bănățeană „lulia Folea Troceanu”; Capela din dealul Silagiu; Izvoarele „Mihai” și „losif”.
Timișoara (Muzeul Banatului cu secțiile de istorie, științele naturii, artă); Catedrala Romano-Catolică (1773) construită în stil baroc; Bastionul Cetății Timișoara, unul dintre puținele fragmente ce mai pot fi văzute din cetatea de tip Vauban, ridicată de către imperiali în sec al XVIII-lea.
Lugoj – Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă, Catedrala Ortodoxă în stil baroc (1759); casa memorială Traian Vuia, pionier al aviației mondiale, ruinele cetății feudale Marginea (sec. al XVII-lea).
Giarmata – Muzeul Etnografic al Șvabilor.
Cramele Recaș – vizitare și degustări.

Vezi oferte din stațiunea Buzia